Poate cineva ți-a arătat această pagină. Poate ai găsit-o singur(ă). Oricum ai ajuns aici, hai să fim clari de la început: faptul că citești asta nu te face „cel rău din poveste". Te face cineva care, poate pentru prima dată, e dispus(ă) să se uite cinstit la ce se întâmplă. Asta cere mai mult curaj decât pare. Bravo!

Ce nu ești

Nu te-ai născut „rău". Comportamentul care rănește pe altcineva: poreclele, excluderea, glumele care dor, loviturile, mesajele urate nu sunt o dovadă despre cine ești în esență. E, aproape întotdeauna, un răspuns învățat la ceva ce simți înăuntru și nu știi încă să duci altfel.

Ce se ascunde, de obicei, în spate

Cercetătorii care studiază comportamentul agresiv la copii și adolescenți găsesc, aproape constant, câteva nevoi nesatisfăcute în spatele lui. Nu pentru a te scuza, ci pentru ca tu să înțelegi exact ce anume ai nevoie să schimbi.

• Nevoia de control. Dacă undeva în viața ta, acasă, într-o relație, te simți neajutorat(ă), poți ajunge să cauți control forțând situații asupra altcuiva, ca să nu mai simți acea neputință.
• Nevoia de a fi văzut(ă). Dacă nu te simți remarcat(ă) sau apreciat(ă) pentru lucruri bune, poți ajunge să cauți vizibilitate prin dominare, pentru că, cel puțin așa, „cineva te bagă în seamă".
• Nevoia de apartenență. Uneori faci sau susții ceva ce știi că nu e ok doar ca să rămâi în grup, de teamă că, altfel, ai fi tu următoarea țintă.
• Protecția față de propria vulnerabilitate. „Dacă lovesc eu primul, nu mai pot fi lovit(ă)." Mulți copii și adolescenți care agresează pe alții au fost, la un moment dat, ei înșiși răniți, iar violența a devenit o armură.
• Descărcarea unei tensiuni acumulate. Furia, frustrarea sau anxietatea din altă parte a vieții tale, care nu a găsit altă ieșire, se poate revărsa asupra cuiva care, de fapt, nu are nicio legătură cu adevărata cauză.
• Un model învățat. Dacă ai văzut, acasă sau în alt loc important pentru tine, că violența „funcționează" ca să obții ce vrei, e foarte probabil să fi învățat, fără să-ți dai seama, s-o reproduci.

Poți să te oprești oricând: nu este o identitate fixă

Poate crezi, în secret, că „așa ești tu", că cine agresează rămâne mereu așa, ca o etichetă permanentă. Nu e adevărat. Comportamentul se poate schimba în orice moment, indiferent cât timp a durat. Nu ai nevoie de o permisiune specială ca să te oprești. Ai nevoie doar de decizia de a începe, chiar de la următoarea interacțiune.

Rolurile pe care le joci într-un grup nu sunt identități fixe. Același adolescent poate fi „agresor" la școală și „victimă" acasă, sau invers. Faptul că ai jucat un rol până acum nu înseamnă că trebuie să îl joci mai departe, rolurile se pot schimba în orice moment, iar tu ești cel/cea care alege, de fiecare dată, ce face în interacțiunea următoare.

Ce arată, de fapt, cercetările despre putere

Poate crezi că violența îți aduce respect sau statut. Cercetătorii care studiază popularitatea la adolescenți au găsit ceva important: violența poate aduce, pe termen scurt, vizibilitate și un anumit tip de „popularitate", dar corelează constant cu mai puțină simpatie reală din partea colegilor. Bunătatea, în schimb, prezice relații mai puternice, prietenii mai durabile și o reputație care rezistă mult mai mult în timp. Cu alte cuvinte: dominarea îți poate aduce frica celorlalți. Doar bunătatea îți aduce, cu adevărat, respect.

Există chiar și adolescenți care combină cele două. Sunt „populari" și, în același timp, ocazional buni cu unii din grup. Cercetătorii numesc asta strategie „bistrategică". Poate funcționează pe termen scurt, în anii de școală. Dar e o strategie obositoare, care cere control constant, calcul permanent și care, aproape mereu, se prăbușește în momentul în care apare cineva dispus să nu se mai teamă de tine.

Un exemplu

Un adolescent de 14 ani, „șeful" recunoscut al grupului lui prin faptul că intimida constant pe alții, a observat, în timp, că nimeni nu îi mai povestea nimic personal, că era inclus în grup mai mult din frică decât din prietenie și că, atunci când el însuși a trecut printr-un moment greu, nimeni din grup nu a fost cu adevărat alături de el. A realizat, dureros, că statutul lui era construit pe frică, nu pe conexiune și că, practic, era singur în mijlocul unui grup. Schimbarea a început greu, cu multe recăderi, dar a pornit din exact acest moment de onestitate cu sine.

Poți fi temut(ă) sau respectat(ă). Rareori poți fi amândouă deodată, iar din cele două, doar una rezistă în timp.

Ce înseamnă, de fapt, putere

Puterea nu e capacitatea de a face pe cineva să se teamă de tine. E capacitatea de a face pe cineva să se simtă în siguranță lângă tine, chiar și atunci când ai putea alege să nu fii bun(ă). Oricine poate răni pe cineva mai slab, nu este nevoie de nicio abilitate specială pentru asta. Dar a alege, în mod repetat, bunătatea, atunci când ai puterea să faci altfel, cere adevărata tărie, mult mai multă decât violența.