Poate simți, uneori, o tristețe care nu are legătură cu un singur moment anume. Doar o greutate interioară, chiar și atunci când, teoretic, „lucrurile sunt ok". Dacă treci prin bullying, e aproape imposibil să nu apară și tristețea, alături de frică sau furie. Nu trebuie s-o ascunzi în spatele unui „sunt bine" și nu trebuie nici s-o tratezi ca pe o slăbiciune.

Ce e, de fapt, tristețea

Tristețea apare, de cele mai multe ori, în jurul unei pierderi, chiar dacă nu e vorba despre moartea cuiva. Poți fi trist(ă) pentru că ai pierdut încrederea în oamenii pe care îi credeai prieteni, pentru că ai pierdut sentimentul de siguranță la școală sau pentru că ai pierdut o versiune a ta de dinainte să se întâmple toate astea. Versiunea care nu se temea, care nu se îndoia de ea însăși atât de des.

E important să știi că tristețea nu vine singură, aproape niciodată. Poate fi însoțită de oboseală, de lipsă de poftă de mâncare sau, dimpotrivă, de nevoia de a mânca mai mult, de somn agitat sau de dorința de a dormi mult mai mult ca înainte. Toate astea sunt parte din același proces. Corpul tău procesează o pierdere, chiar dacă mintea nu are mereu cuvinte clare pentru ea.

De ce încercăm s-o ascundem

• Frica de a părea „slab(ă)". Mai ales dacă ai crescut auzind că „bărbații nu plâng" sau că „trebuie să fii puternică", tristețea poate părea o dovadă de eșec, deși nu e.
• Teama de a îi îngrijora pe ceilalți. Uneori ascunzi tristețea ca să nu îți îngrijorezi părinții sau prietenii, o formă de grijă pentru ei, dar care te costă pe tine.
• Obișnuința. Dacă tristețea a devenit constantă, poate ai încetat s-o mai observi ca pe ceva separat și a devenit doar „cum sunt eu acum".

Un pic de furie oprește tristețea din a se intensifica

Tristețea, lăsată singură prea mult timp, poate aluneca spre imobilitate completă, spre „nu mai am energie pentru nimic". Furia, chiar și puțină, aduce cu ea energie și mișcare, exact ce îi lipsește tristeții. Nu trebuie să înlocuiești tristețea cu furie, dar un pic de furie, îndreptată spre nedreptatea situației care te-a întristat, îți poate da energia să te ridici din ea, treptat, în loc să rămâi blocat(ă) acolo.

Un exemplu

O adolescentă de 13 ani a observat că, în ultimele luni, nu mai avea chef de nimic din ce înainte îi plăcea, nici muzica, nici desenul, nici prietenii. Credea că „așa e ea acum", mai plictisitoare. Abia când a vorbit despre asta și-a dat seama că nu era plictiseală, ci o tristețe profundă, legată de pierderea sentimentului de siguranță la școală, pe care o dusese singură, fără s-o numească vreodată. Numirea ei, „sunt tristă, nu doar plictisită", a fost primul pas către a se simți din nou energică.

Tristețea nu are un termen limită

Nu există un „program" după care tristețea ar trebui să dispară. Nici o săptămână, nici o lună. Dacă cineva îți spune „ar trebui să fi trecut peste asta până acum", nu înseamnă că are dreptate. Fiecare persoană procesează pierderea și durerea în ritmul ei, iar ritmul tău e valabil exact așa cum e.

Diferența dintre o zi tristă și ceva mai mult

E normal să ai zile triste, mai ales dacă treci prin ceva greu. Dar dacă tristețea devine constantă, dacă nimic nu îți mai face plăcere de săptămâni întregi, sau dacă apar gânduri că nu mai vrei să trăiești, asta depășește o tristețe „obișnuită" și merită vorbit cu un adult sau un specialist, nu dusă singur(ă). Dacă simți asta chiar acum, sună la Telefonul Copilului, 116 111, gratuit, non-stop, sau la 112 dacă e o urgență.

Cum ceri sprijin pentru tristețea ta

Poți spune, simplu: „Sunt trist(ă) în ultima vreme și aș vrea doar să vorbesc cu cineva despre asta, nu neapărat să rezolvăm ceva acum." Nu orice conversație despre tristețe trebuie să ducă imediat la o soluție. Uneori, doar faptul că cineva ascultă, fără să te grăbească spre „hai că îți trece", e exact sprijinul de care ai nevoie.

Micile momente de bucurie nu anulează tristețea

Poate uneori te simți vinovat(ă) pentru că, în mijlocul unei perioade grele, tot mai râzi la o glumă sau tot te bucuri de un moment plăcut. Asta nu înseamnă că tristețea ta nu era acolo sau că „te prefăceai". Le poți simți pe amândouă deodată, tristețe profundă și, în același timp, mici scântei de bucurie. Nu trebuie să alegi una dintre ele ca să fie „adevărata" ta stare.

Ce faci cu tristețea legată de oamenii care nu mai sunt în viața ta

O parte din tristețea provocată de bullying vine din pierderea unor prietenii care păreau, cândva, sigure. Un prieten care s-a alăturat grupului care te agresează sau unul care, pur și simplu, s-a îndepărtat din comoditate. Poți plânge o prietenie pierdută la fel cum ai plânge după orice altă pierdere importantă. Nu e o exagerare să simți asta profund, chiar dacă persoana respectivă e, tehnic, tot „prin preajmă", la școală.

Un ultim lucru despre tristețea ta

Tristețea nu te face „prea sensibil(ă)" sau „dramatic(ă)". Te face pe deplin om, într-o situație care chiar merită tristețe. Nu trebuie să te grăbești s-o rezolvi ca să fii „mai ok" pentru cei din jur. Poți s-o duci în ritmul tău, cu sprijinul potrivit alături.

Tristețea ta spune că ai ținut la ceva care s-a pierdut. Asta nu e o slăbiciune. Ești om.

Nu trebuie să te grăbești să „treci peste". Poți lăsa tristeții timpul de care are nevoie, în timp ce, în paralel, faci mici lucruri care te ajută să nu rămâi complet blocat(ă) în ea, o conversație, o plimbare, o pagină scrisă.