Patru din cinci copii și adolescenți au fost, la un moment dat, exact în locul tău: martori la ceva ce nu era ok, fără să știe exact ce să facă. Poate ai râs, din reflex sau pentru că au râs și alții, deși nu era amuzant pentru tine. Poate n-ai făcut nimic și acum te simți vinovat(ă) pentru tăcerea ta. Poate te temi că dacă spui ceva, urmezi tu. Toate astea sunt reacții normale și niciuna nu te face o persoană rea.

„Nu e treaba mea". De ce nu e chiar așa

E ușor să crezi că, dacă nu ești tu cel agresat, nu ai niciun rol în poveste. Dar realitatea e alta: martorii sunt, de fapt, cea mai mare putere într-o situație de bullying, mult mai mare decât par să creadă. Bullying-ul are nevoie de public ca să funcționeze. Fără el, multe dintre lucrurile care se întâmplă și-ar pierde sensul pentru cel care le face.

Ce NU trebuie să faci

• Nu trebuie să fii erou. Nu trebuie să te confrunți direct cu cineva mai puternic, mai popular sau într-un grup mai mare decât tine. Asta te poate pune pe tine în pericol, fără să ajute cu adevărat.
• Nu trebuie să rezolvi totul singur(ă). Nu e responsabilitatea ta să repari toată situația, e responsabilitatea adulților din jurul tău, odată ce află.
• Nu te învinovăți dacă în momentul respectiv ai înghețat. Corpul reacționează uneori înainte să apuci să gândești. E o reacție umană, nu o dovadă de lașitate.

De ce te simți vinovat(ă), chiar dacă nu ai făcut nimic rău

Dacă porți cu tine o vinovăție de când ai văzut ceva și n-ai reacționat, hai să spunem clar: a îngheța nu e o alegere. Când vezi ceva ce te surprinde sau te sperie, creierul tău reacționează instinctiv, înainte să apuci să gândești, iar pentru mulți oameni, reacția instinctivă e tăcerea sau paralizia, nu curajul. Faptul că nu ai reacționat imediat nu spune nimic despre cine ești. Ce contează e ce alegi să faci acum, cu ce știi.

Un exemplu

Un băiat de 13 ani a văzut, timp de câteva săptămâni, cum un coleg era mereu ultimul ales la sport și mereu ținta acelorași „glume" legate de aspectul fizic. N-a spus nimic, pentru că nu voia „să fie ciudat" față de restul grupului. Într-o zi, i-a scris colegului respectiv un singur mesaj privat: „Nu cred că e ok ce fac ăia, dacă vrei putem sta împreună în pauză." Nu a schimbat totul peste noapte, dar colegul lui a povestit, mai târziu, că a fost prima dată în două luni când nu s-a simțit complet singur.

Martorii online au putere la fel de reală

Dacă ești parte dintr-un grup unde cineva e ținta constantă a glumelor sau a excluderii, chiar dacă tu nu scrii nimic, a rămâne în grup fără să spui nimic poate fi interpretat, de cel care e ținta bullying-ului, ca aprobare tăcută. Poți alege să ieși din conversație, să nu reacționezi cu „haha" la mesaje care rănesc pe cineva sau să îi scrii persoanei respective, separat, că nu ești de acord cu ce se întâmplă. Sunt gesturi mici, dar contează mult mai mult decât par.

Frica de a deveni următoarea țintă

E o teamă reală, nu o exagerare. Dar merită să știi: raportarea către un adult de încredere, făcută cu grijă, e concepută să te protejeze pe tine, nu să te expună. Poți cere explicit ca implicarea ta să rămână discretă. Un adult de încredere va respecta asta.

Ce câștigi tu, de fapt

S-ar putea să pară că a fi martor înseamnă doar riscuri și responsabilități incomode. Dar există și partea cealaltă: copiii și adolescenții care aleg, chiar și în moduri mici, să nu rămână complici tăcuți la ceva ce nu li se pare ok, ajung de multe ori să se simtă mai bine cu ei înșiși pe termen lung, mai aliniați cu cine își doresc să fie, mai puțin afectați de „ce-ar fi fost dacă aș fi spus ceva".

Dacă ești și tu afectat(ă) de ce ai văzut

Nu trebuie să fii direct agresat(ă) ca să porți cu tine ceva greu după ce ai fost martor la bullying. Multor martori le e greu să doarmă, se simt vinovați sau devin mai anxioși în situații sociale similare, chiar dacă lor personal nu li s-a întâmplat nimic. Dacă asta îți pare familiar, e valabil și merită atenție, la fel de mult ca orice altă experiență prin care ai trecut direct.

Un ultim lucru, important

Poate simți, câteodată, un fel de amorțeală, ca și cum ai vedea atât de des lucruri nedrepte încât ai încetat să mai reacționezi. E un mecanism de apărare foarte uman, dar merită să știi că nu trebuie să te obișnuiești cu nedreptatea ca să supraviețuiești. Poți rămâne o persoană care simte, chiar dacă asta uneori doare mai mult decât amorțeala.

Nu trebuie să fii cel mai curajos(oasă) din cameră. Trebuie doar să nu fii încă o voce care spune că e ok.